Șahtior, ruptă în două: acuze grave aduse de „grupul brazilian”!** A pierdut Il Luce vestiarul?

Șahtior, ruptă în două: acuze grave aduse de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși a condus de două ori miercuri seară, Șahtior n-a putut s-o bată pe Zenit (2-2) și a ajuns pe ultimul loc în Grupa G a Ligii Campionilor. Pe finalul jocului, echipa „minerilor” a părut ruptă total între grupul est-european, care compune apărarea, și contingentul de brazilieni care se ocupă de atac.

Mircea Lucescu a propus o rețetă interesantă la Șahtior: apăratori masivi, agresivi și mulți dintre ei lipsiți de tehnică, completați de un cvintet ofensiv brazilian, ale cărui sclipiri produc toate golurile la Donețk. Însă, deseori tinerii sud-americani ai lui Șahtior irosesc ocazii imense, iar atunci când lipsa de inspirație a lui Adriano, Willian și Jadson este completată de gafele apărătorilor, șansele de victorie ale lui Șahtior sunt reduse la zero. Așa s-a întâmplat și contra lui Zenit, la scorul de 2-1! Aflată la cârma jocului, Șahtior a ratat câteva șanse și s-a văzut egalată neașteptat de Faizulin (60), care a rămas singur cu portarul după căderea caraghioasă a lui Chyzhov, un fundaș de 28 de ani care a bifat doar opt partide în ultimele trei sezoane.

După meci, brazilienii lui Lucescu au acuzat voalat lipsa de valoare a colegilor din defensivă. „Din păcate, apărarea noastră nu a putut bloca acțiunile ofensive de pe flancuri ale rușilor”, a spus Willian. Fundașii au fost criticați și de antrenorul român: „Stresul apărătorilor a trecut la întreaga echipă, afectându-i în special pe atacanți”. Acum, Șahtior trebuie să bată la St. Petersburg, pe 1 noiembrie, pentru a mai spera la calificare.

Primul „11” al lui Șahtior: Ribka (UCR) – Srna (CRO) – Cigrinski (UCR), Chyzhov (UCR), Raț (ROM) – Hubschmann (CEH), Fernandinho (BRA) – D. Costa (BRA), Jadson (BRA), Willian (BRA) – Luiz Adriano (BRA)

Trebuie să fim mulțumiți că am obținut un punct, pentru că, per total, Zenit ar fi trebuit să câștige
Mircea Lucescu, antrenor Șahtior

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×